"Daca vreodata numele Baha'u'llaj sau Abdu'l-Baha va vor cadea sub ochi, nu dati la o parte scrierile Lor. Cercetati-Le Cartile si lasati cuvintele si invataturile Lor glorioase, aducatoare de pace, creatoare de iubire, sa patrunda in inimile voastre asa cum au patruns si in inima mea".
Regina Maria a Romaniei
Credinta Baha'i este o religie mondiala, a carei scop este de a uni toate rasele si popoarele intr-o singura Cauza universala si Credinta comuna. Baha'ii sunt cei ce-L urmeaza pe Baha'u'llah, Cel care ei cred ca este Cel Promis din toate timpurile. Traditia popoarelor include promisiunea unui viitor in care pacea si armonia vor fi instaurate pe pamant si omenirea va trai in prosperitate. Baha'ii cred ca timpul promis a sosit si ca Baha'u'llah este Marele Personaj ale Carui Invataturi vor inzestra omenirea cu capacitatea construirii unei lumi noi.
Religia Bahá’í a fost cunoscută în România încă din ianuarie 1926, când jurnalista americană bahá’í Martha L. Root a vizitat pentru prima oară oraşul Bucureşti spre a aduce la cunoştinţă cât mai multor oameni cel mai recent mesaj divin, adus de Bahá’u’lláh pentru această eră. În timpul acestei vizite Martha Root a avut de asemenea, prima sa întrevedere cu Regina Maria a României, în data de 30 ianuarie, căria îi trimisese cartea intitulată Bahá’u’lláh şi Era Nouă a lui John E. Esslemont.
În afară de această deosebită întâlnire, Martha Root a susţinut câteva prelegeri la Bucureşti la sediile Esperantiştilor şi a Teosofiştilor. Martha Root a fost unul din cei mai renumiţi şi admirat esperantişti din acea vreme, responsabilă de asemenea pentru organizarea Primului Congres Mondial de Esperanto. Nenumărate articole au apărut cu ocazia celor cinci vizite ale Marthei Root în România, în timpul cărora a făcut cunoscută Religia Bahá’í, mai ales publicului bucureştean. Câţiva bucureşteni chiar au îmbrăţişat Religia Bahá’í în timpul celor cinci vizite efectuate de Martha Root în România între 1926 şi 1936.
Regina Maria a ajutat şi ea mult la răspândirea Credinţei Bahá’í scriind pentru o asociaţie de presă din America de Nord articole prin care recomanda studiul acestei religii cititorilor. Multe din aceste articole au fost preluate de ziare din toata lumea pe vremuri, facând de Regina României una din cele mai active propovăduitori ai Religiei Bahá’í.
Iata cateva extrase din scrierile lui Baha'u'llah si Abdu'l'Baha:
"Nu trebuie sa se mandreasca acela care isi iubeste propria tara,ci mai degraba acela care iubeste intreaga lume. Pamantul este o singura tara, iar oamneii sunt cetatenii ei".
"Va chem pe toti ca sa va concentrati toate gandurile si toata inima asupra iubirii si unitatii. Cand apare un gand de razboi, opuneti-i unul mai puternic de pace. Un gand de ura trebuie distrus de altul mai puternic de iubire. Gandurile de razboi distrug orice armonie, bunastare, tihna si multumire".
"Deoarece religia este cea care inculca moralitatea, ea este filosofia cea mai adevarata si numai pe ea se poate construi singura civilizatie durabila".
In religia Baha'i barbatii si femeile au drepturi egale, dar indatoriri diferite.Castitatea si fidelitatea sunt premize indispensabile pentru o viata de familie fericita si pentru ca societatea sa poata crea o cultura.
Omul trebuie sa isi rezolve atat problemele proprii, cat si pe cele ale societatii prin dezbateri si consultatii , nu prin certuri si distrugeri.Folosirea violentei le este interzisa adeptilor religiei Baha'i.
O limba auxiliara mondiala ar trebui predata in toate scolile pentru ca toti oamenii sa se poata intelege mai usor intre ei.
Aceste principii Baha'i ca si multe altele, arata multimea posibilitatilor fiecaruia de a contribui la pace, bucurie si ordine in lume.
hmmm...interesant!
RăspundețiȘtergerebullshit! este doar o secta, ca altele mii din lume
RăspundețiȘtergere